Incetati sa culpabilizati III

Aceasta este ultima parte a interviului cu Boris  Cyrulnic, psihiatru francez. Daca ati avut rabdare sa ajungeti cu lectura pana aici, sa stiti ca n-ati facut-o in zadar. Fiecare parinte va gasi in aceste randuri ceva ce il va putea ajuta pe viitor. Lectura placuta!

Parintii se vad somati de discursul ambiant – a politicienilor inclusiv- sa dea dovada de autoritate. Dar cum sa exersam autoritatea pe care am pierdut-o deja ?

B.C. : Autoritatea este acceptata atunci cand exista o relatie de influenta. Inainte, capitanii navelor erau unicii stapini la bord, dupa Dumnezeu, dintr-un simplu motiv : ei erau singurii care stiau sa descifreze o harta maritima. Din momentul in care stiinta este impartasita, ceea ce este propriu democratiei, relatiile de influenta nu mai sunt acceptabile si puterea e contestata. In lucrarea « Copilul, capul familiei » (L`Enfant chef de la famille), psihiatrul Daniel Marcelli arata ca tehnologia face din copiii nostri egalii nostri si, uneori, superiorii nostri. Acesta este un eveniment considerabil, deoarcea transmiterea este inima educatiei. Or, noi le transmitem din ce in ce mai putine lucruri- sau valori venite de pe Marte. Ieri barbatii cresteau baietii si femeile cresteau fetele. Aceasta era o ucenicie, noi transmiteam un model comportamental. Fetele invatau cum sa aiba grija de un copil. Barbatii transmiteau o meserie, un « savoir-faire » de taran, de muncitor, de lemnar, de marinar…Astazi aceste cunostinte sunt fara valoare. Acum numai copiii de invatatori devin invatatori.

Toate acestea se intampla din cauza ca autoritatea parentala a slabit ? Avem ipresia ca vechiul conflict al generatiilor s-a mai calmat…

B.C.: Vreti sa spuneti ca criza adolescentei a disparut? Este adevarat in parte. In 1968 trebuia sa te rascoli impotriva parintilor. Astazi, conform unei anchete recente, 10% din adolescenti sunt intr-o stare morala grava ; 30% sunt in conlict intermitent cu parintii, cateva ore pe saptamana ; altii cresc, supunindu-se nu legii parintilor, ci legii societatii. Poate ca astazi legea este emisa de altcineva decat parintii.

Totodata continuam sa traim conform postulatului care zice ca educatia parentala joaca un rol decisiv in dezvoltarea personalitatii. Copiii devin ceea ce noi facem din ei ?

B.C. : Iurma cu cateva generatii noi stiam ceea ce trasmitem : un nume, un bun, un pamant, o meserie, o religie, o cultura. Familia spunea : vei avea aceasta religie, te vei casatori la aceasta varsta, vei avea copii. Astazi transmiterea e mai mult psihologica. Esentialul se transmite fara stirea nostra : o angoasa, reprezentari ce influenteaza temperamentul – anxios, vesel, indiferent. Noi transmitem multe lucruri, dar nu ceea ce credem.

Copiii sunt din ce in ce mai putin modelati de catre parinti. Educatia lor trece, din ce in ce mai mult, prin radio, imagine, cinema. Toate studiile ne arata ca imaginile au o putere deosebita de modelare emotionala si intelectuala. Baietii au un model de cunoastere a sexualitatii unde violenta este o vertute. Adolescentii traiesc intr-o cultura disociata, unde, pe de o parte, li se spune ca violenta este daunatoarea si, pe de alta parte, li se intipareste in minte modele de o violenta extrema.

In acest caz ce putem spune mamei, tatalui care isi vede copilul derapind spre droguri, violenta si care se intreaba : Ce am facut rau ? Ce eroare am comis ? Priviti parintii batuti. Acestia nu sunt neaparat parinti ce au demisionat…

B.C. : Nu

Nici violenti…

B.C. : Dimpotriva. Exista un profil tip : acestia sunt parintii batrini, devotati, prea buni. Anormal de buni. Fara autoritate si chiar in mod voluntar fara autoritate. Multi avocati, medici…Putini proletari sau imigranti. Exista o structura afectiva imprejurul copilului care functioneaza ca o inchisoare afectiva si care il face pe adolescent, la varsta cand el are nevoie sa-si cucereasca autonomia, sa se intoarca violent impotriva parintilor sai. Fraza pe care am auzit-o de o suta de ori : Este un inger afara si un demon acasa. Un inger cand iese in lume , deoarece el are frica de lumea exterioara. Un demon acasa, deoarece el se considera rege. Faptul de a nu enunta legea, de a nu structura universul afectiv al acestor tineri, ii transforma in tirani domestici.

Eu lucrez cu marocani asupra personalitatii teroristilor. Practic toti au fost bine crescuti ; ei au avut un tata domol, o mama gingasa. Mediul familial este asa de bine organizat, incat copiii nu pot sa se identifice, deoarece parintii, in dorinta lor de a face bine, rezolva toate problemele in locul lor. Eu nu pot sa descoper ceea ce sunt, ce vreau, ce valorez, decat prin a ma supune unor comportamente distrugatoare. Baietii cauta riscul in droguri, terorism…Pentru fete scenariul comportamental este acelasi, doar ca asumarea riscurilor trece prin sexualitate. Acesta este efectul secondar al familiei nucleare.

Sa recapitulam : copil rar, familie auotocentrata, obsesie educativa, exigenta de performante ce duce la frustrare…acesta este scenariul unei superbe nevroze colective. Cum sa ne descurcam ? Ce discurs sa tinem in fata parintilor angoasati ?

B.C. : Eu le-as spune, in primul rand : incetati sa culpabilizati. Nu cautati sa fiti un parinte perfect. Imperfectia parentala este o sursa de conflict ce ajuta copiii sa-si capete autonomia : va trebui sa ma descurc singur, deoarece nu pot astepta totul de la ei. Persoanele care doresc sa-si creasca prea bine copiii, isi ascund suferintele proprii, pentru a nu-i face sa sufere pe ei (copiii). Ma gandesc la aceasta fraza a unui pacient, care-i reprosa tatalui sau ca i-a ascuns trecutul lui dureros « Te-as fi iubit cu tot cu rana ta ». A-si marturisi imperfectia in fata copilului inseamna a-l ajuta. Dorind sa fie perfecti, parintii ascund zonele de umbra a personalitatii lor, slabiciunile, lasitatile, esecurile si copii se dezvolta, fiind in contact ci parinti « gauriti ». Or, ei au nevoie de parinti intregi si nu de parinti perfecti.

Mai apoi, nu fiti parinti singuri. Chiar daca sunteti generosi, curajosi, veti crea o inchisoare afectiva. Fiti inconjurati de prieteni, de rude, construiti un sistem de atasare multipla, pentru ca atunci cand copiii vor avea coflicte cu voi- si ei le vor avea- sa aiba un var, un unchi, o matusa spre care sa se poata indrepta. E nevoie de un sat intreg pentru a creste un copil, spune un proverb african. Nu putem creste singuri un copil. As spune, la urma, ca societatea, cultura ce ne inconjoara, cinematograful, literatura, lucreaza pentru a modifica stereotipele, pentru a reda, cat tatilor atat si mamelor, o autoritate desexualizata.

In fond, Dvs. pledati impotriva iluziilor unei puteri coplesitoare, pentru o parentalitate relativa…

B.C. : In mod absolut. Nu fiti perfecti, singuri si atotputernici !

 

traducere si adaptare din franceza: alobebe

sursa: Nouvel Observateur, 25 februarie 2004

Anunțuri

2 gânduri despre „Incetati sa culpabilizati III

  1. RuŞinea, autoritatea Şi alŢi “demoni” | Dan Ghenea

  2. Rușinea, autoritatea și alți “demoni” | Dan Ghenea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s