E sambata-iesiti afara!

Toamna

Foto: arhiva pesronala, toamna 2009

Sper ca mai sunt din cei care nu cad in capcana moldovanului si-si dedica sambetele curateniei. Pentru curatenie sunt celelalte 5 zile din saptamana. Insa, ar fi cu mult mai simplu, daca curatenia s-ar pastra de la sine, prin mici gesturi cotidiene, astfel sambetele ar fi salvate de la moarte silnica, iar gospodina din noi, fericita.

Asadar, e sambata, e toamna si e soare. In astfel de zile, e bine sa-ti iai copilul din fata ecranului (infirentent a carui ecran) si sa-l scoti afara. Unde anume afara? Atentie, dau mai jos o lista pentru „bugetari”:

* Daca esti ca si mine, fara masina, poti sa urci in troleibuz si sa cobori la statia Universitati Pedagocice, sa mai faci vreo 10 metri pe jos si sa intri in Dendrariu. La Dendrariu copilul va avea cel putin 2 motive de bucurie. Primul, va vedea peste 12 perechi de miri si mirese, care se vor fotografia in cele mai caraghioase posturi. Al doilea motiv de bucurie va fi posibilitatea de explorare a zonelor mai putin apropiate ale acestui parc, care ofera senzatia aflarii intr-o padure veritabila. La Dendrariu mai poti face si un picnic. Cel mic va fi foarte incantat, iar odata ajuns acasa, te va inebuni cu intrebarile despre urmatoarea escapada urbana. Intrarea in Dendrariu costa doar 1 leu pentru parintii care isi insotesc copiii.

**I-ati copilul la piata! Oricare ar fi ea, Centrala, de la Ciocana, Botanica sau Telecentru, piata ofera culori extraordinare si miresme ametitoare. Lasa-l pe cel mic sa-si aleaga fructele, legumele, sa interactioneze cu vanzatorii, care de obicei sunt destul de „colorati”. Ajungand acasa, ai toate sansele sa-l faci sa manince legume!

***Nu evita Cimitirul Central, de pe strada Armeneasca! Chiar daca ai impresia ca cel mic va fi speriat, sa stii ca gresesti. Cimitirele sunt locuri foarte curioase pentru copii. Cei care stiu deja sa citeasca, vor analiza fiecare mormant pentru a descifra inscriptia si vor alcatui, cu ajutorul tau, istoria fiecarui decedat. Avantajul este ca, plimbandu-te cu el prin cimitir, ii vei putea demonstra niste cunostinte istorice si multa ingeniozitate.

****Chiar daca nu ai unde zbura, du-ti copilul la Aeroport! Ajungand acolo, urcati la etajul 2, de unde se vede pista de decolare si unde cel mic se va distra, privind avioanele. Tot acolo sunt 2 baruri, unde pot fi comandate sucuri, iar pentru mamici si tatici- cafea espresso foarte buna.

*****Iesiti la plimbare! Aceasta optiune e cea mai simpla. E destul sa iesi din casa si sa pornesti intr-o anumita directie. Dar e bine si fara directie! La plimbare puteti invita vecina, bunica sau bunicul, sau pe ambii,  prietena pe care nu ai vazut-o de un car de ani, dar pe care nu vrei s-o chemi acasa, deoarece nu e destul de curat, DEOARECE SAMBATA TU O DEDICI COPILULUI.

Cat despre mine, eu imi voi lua copilul si voi vizita niste rude cu alte rude pe care nu le-am vazut de-o vesnicie. Cam incurcat a iestit, dar cu rudele e intotdeauna asa!

Maine vom merge la circ. Dar asta e deja e din alta poveste. Din cea in care ai nevoie de ceva bani ca sa-ti distrezi copilul. Despre ea, sambata viitoare.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s