home sweet home

Foto: arhiva personala, Cehia 2007

Mutatul intr-o casa noua (oricat de veche nu ar fie ea) este intotdeauna un examen. Cei mari il trec usor. Chiar daca, pe alocuri, triseaza. Copiii sunt altfel. Daca te muti in alta casa (eventual, apartament) si cel mic nu se simte acolo bine, sa stii ca nu mai ai nici o sansa sa traiesti linistit in cei cativa metri patrati. Pentru ei conteaza niste detalii pe care noi, poate nici nu le obesrvam si nu le intelegem.
Ieri a fost prima noapte pe care am petrecut-o impreuna in noul apartament. Ei, zic eu nou, dar e vechi. Pe bune. Asa l-am vrut. Fara reparatie, cu mobile din anii 60, fara televizor , cu un balcon deschis, fara ferestre si vagonka.
Ilinca la inceput a fost putin contrariata. Nu se putea obisnui cu lipsa colectiei de electrocasnice de la bunica, cu faptul ca bucataria e minuscule si oarecum, prea vintage pentru gustul ei.
Seara, dupa o cina numai in doua, asa cum visa ea demult, ne-am trantit in patul ei si am privit un film, care se inscrie perfect in asa case Four Weddings and a Funeral. La un moment dat, ea imi sopteste “Mamica, ma simt aici ca acasa”. Am ramas fara cuvinte. Sa te simti ca “acasa” in casa in care, de fapt, locuiesti. Inseamna ca in fiecare din noi exista un “acasa” imaginar pe care il cautam toata viata.