Istoria unei naşteri

Unul din evenimentele marcante, în opinia mea, din acest an din viaţa Chişinăului (si din cea a întregii ţări), este apariţia pe lume al celui de-al trei-lea copil al Natei Albot. (Ea născuse chiar in timpul cînd noi ne făceam bagajele si ne cumpăram biletele de avion) Naşterea acestui copil m-a bucurat nespus de mult! M-am gîndit atunci: uite, Nata a făcut ceea ce am vrut eu să fac, am ezitat să fac şi, într-un sfîrşit, nu am făcut.

Nata Albot şi-a născut fetiţa în apă, acasă. În Chişinău, Republica Moldova.

Or, eu mă pregăteam să nasc acasă, numai că în Amsterdam, Olanda. Într-o ţară unde aproape 40% din femei nasc acasă, cu o moaşă lîngă ele, Nata ar fi fost o oarecare, o persoană care se supune sistemului lor de sănătate, unde sarcina şi naşterea sunt considerate procese naturale şi unde intervenţia medicală în aceste procese se reduce la minimum. În Moldova naşterea acasă e cu totul altă poveste.

Să nu uităm că „monopolul” naşterilor, la noi în ţară, îi aparţine statului. Cu cîţiva ani în urmă, clinicilor private li s-a luat dreptul de a monitoriza sarcinile si de a asista naşterile. Atunci cînd nu ai alegere, te conformezi sistemului. Sau mergi împotriva sistemului, îţi iai acest drept de „a alege”. Ceea ce a şi făcut Nata Albot. Ceea ce aş face şi eu, doar că peste cîţiva ani, după un bun antrenament psihologic şi fizic.

În cele din urmă, fiind prea tînără, prea speriată de prima sarcină, prea nesigură pe forţele mele fizice şi psihice, am născut la spital. Şi nu pot spune că este cea mai frumoasă amintire din viaţa mea. Chiar dacă am dat viaţă la rîndul meu.

De fapt, cred că medicii europeni nu se deosebesc cu mult de cei moldoveni. Deşi eu eram cea care naşte, cea care ar trebui să fie avantajată, ascultată şi ajutată, a trebuit să nasc cum au vrut ei: culcată pe spate 10 ore în şir, cînd cea mai mare dorinţă a mea era să mă scol, să merg, să-mi ascult corpul, să-mi simt copilul, fară perfuzii, tub cu oxigen în nas, aparat de măsurat tensiunea. Şi toate astea pentru o femeie absolut sănătoasa!

Revenind la Moldova: cred că e o aberaţie cumplită să nu laşi femeia să aleaga unde să-şi nască copilul, în ce condiţii să-şi aducă pe lume progenitura. Copilul este în primul rînd al mamei, mai apoi, al părinţilor ca uniune şi, doar în cele din urmă, al statului. Şi, vrea statul sau nu, noi avem dreptul să decidem unde naştem.

Iată de ce naşterea acasă a copilului nr. 3, a fetiţei Sonia, m-a emoţionat atît de mult, de parcă ar fi fost o victorie personală.

PS: un interviu interesant cu Nata Albot, unde ea ne povesteşte despre naşterea cu pricina şi ne vorbeşte despre cum vede ea maternitatea.

2 gânduri despre „Istoria unei naşteri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s