Mama mea lucreaza

1236439_653458014678070_1383537310_n

Viata la lucru mi-a “daruit” momente mai putin glorioase prin care am trecut scrasnind din dinti si care mi-au lasat cate o cicatrice adanca in suflet. Niciun salariu, oricat de motivant, nu m-a impacat cu faptul ca cineva si-a luat dreptul sa decida cand si cum trebuie sa ma vad cu copilul meu.

Sau cum sa ma intorc acasa. Binedispusa, zambind, nerabdatoare sa-i vad pe cei dragi, sau infuriata in adancul meu. Pe viata, pe sef(i), pe mine, ca m-am lasat antrenata in acest sistem de sclavagism modern.

Tot mai des ma intreb daca nu ar fi o idee buna ca in Codul Muncii sa fie cateva alineate dedicate mamelor care lucreaza. Si nu o spun ironic. Acestea ar putea frana din zelul, cu care majoritatea celor care detin posturi de decizie, le pun la loc pe mamele care au nevoie de cate o ora libera pe ici- pe colo.

Puteti sa aruncati in mine cu oua si rosii bahlite, dar consider ca un om, care are in grija sa un minor, trebuie sa aiba alt program de lucru. Cresterea unui copil este si ea o munca full-time si nicidecum o distractie de seara, asa cum si-o imagineaza tot felul de sefute si sefusori impreuna cu cei care alcatuiesc legile.

Acesta, de fapt, a fost un mic intro la noul meu editorial de pe perfecte.md. Intrati, cititi, puneti un like. Veti bucura fete de acolo, care sunt foarte dragute.