Despre paine cu magiun si cea mai incredibila mama
ianuarie 23rd, 2012 § 4 comentarii
Ca sa am ce incalta in prima zi de facultate, mama a strans de la toti colegii sai 160 de lei. Atat costau pantofii cu toc pe care pusesem ochiul intr-un magazin comercial din centrul Chisinaului. In acea dupa-amiaza am intrat in magazin cu un teanc de bani in mana. Aveam 160 de lei in bancnote de 1 si 5, mototolite, vechisoare. Mama a facut tot posibilul pentru ca fata ei sa aiba ce incalta in prima zi de viata matura.
Primii doi ani de facultate am indurat foame. Poate din cauza asta nici acum nu sint satula si de cate ori sint invitata undeva ma gandesc, fara sa vreau, daca va fi sau nu mancare.
La fiecare salariu mama ne intrunea intr-o sedinta extraordinara pentru a decide cine se va face luna aceasta cu o pereche de sosete sau colanti noi si cine va astepta.
Paltonul, croit dupa fason frantuzesc dintr-un tweed cumparat inca de bunica pe timpul cand unicul croitor serios din tirg era un evreu, mama l-a platit impreuna cu toate prietenele sale. Nu mai avea nimeni palton ca la mine.
***
Painea cu magiun a ramas pentru mine un simbol al saraciei. Am mancat doua ierni la rand paine cu magiun. De sarbatori mancam fasole. Duminicile erau petrecute in ritmul dezghiocarii samburilor de bostan. Toate erau aduse de la bunica de la tara.
Eu nu mai stiu de unde mama a gasit bani sa-mi ia cizme cu blana. Insa, stiu ca era plina de datorii ani la rand. Lua dintr-o parte ca sa dea in alta.
Dupa anul doi de facultate am inceput sa lucrez. Banii pe care ii castigam imi ajungeau sa-mi port de grija fara a o pune pa mama la cheltuiala. Imi administram cu atata talent bugetul, incat m-a dus capul sa-mi fac reparatie in camera dupa anul III.
***
Aceste timpuri sint deja departe, iar amintirea lor mai este vie…vorba poeziei. Desi, de cate ori mama incepe sa depene memorii din anii de criza, eu ma grabesc sa schimb subiectul. “Acum e altceva. Acum e bine. Lasa trecutul acolo unde ii e locul”.
Uneori imi trece prin cap ca totul a devenit prea confortabil. Ca odata cu magiunul pe care l-am scos din viata mea, am scos si spiritul razboinic cu care ma trezeam dimineata pentru a castiga batalia. E de ajuns oare sa ai unt pentru a-l unge pe paine pentru a fi impacat cu viata? Mama zice ca nu. Ea crede ca fetele ei trebuie sa traiasca altfel.
Like this:
Fetele “Friday Knits”
ianuarie 16th, 2012 § Un comentariu
De cate ori vad o fata frumoasa, ii pun, imaginar, in jurul gatului unul dintre fularele mele. Daca o cunosc mai bine, o rog sa pozeze pentru “Friday Knits”. Iata asa a ajuns Maria in fata domniilor voastre.
Pentru a vedea cum ii sta Mariei in fularele “Friday Knits”, veniti pe pagina cu acelasi nume de pe Facebook.
No comment
ianuarie 16th, 2012 § 2 comentarii
Veceurile din Gara de Nord sint mai curate decat singurul veceu destinat vizitatorilor din Centrul Mamei si Copilului (Blocul Pediatric).
In cel mai mare spital pentru copii din tara, pacientii se spala in lighenas cu apa incalzita in cratita.
In acelasi Bloc Pediatric, parterul a fost transformat in piata. Cu geherete si mese schioape care se indoaie sub belsugul din plastic toxic, cumparat intr-o veselie de parintii care vor sa-si linisteasca cumva copiii speriati.
Drumul spre Sectia de Internare e un coridor lung, incurcat, intunecat si rece. Asociere perfecta cu morga.
Nu stiu ce ar trebui sa scriu drept concluzie. No comment.
Copiii sint florile vietii
ianuarie 13th, 2012 § Scrie un comentariu
Vintage baby
ianuarie 10th, 2012 § Scrie un comentariu
Vara trecuta am revizitat podurile bunicilor, care nu fusese scotocite de mine vreo 10 ani. Marea mi-a fost mirarea cand am gasit zeci de comori ascunse de ochii lumii care ar fi putut usor alcatui unul dintre aceste decoruri pentru camere de copii.
Intre timp, ma minunez de cat de putin e nevoie ca sa faci un spatiu sa arate bine si confortabil.
Voi mai aveti ceva obiecte de la bunici si strabunici?
PS: observati in ultima fotografie doua cosuri de plastic colorate, din alea de care erau cat duce carul pe timpul URSS? Eu tot am doua, unul dintre care l-am gasit azi langa o lada de gunoi. Ale mele sint albe. Cred ca de aceea ca in URSS nu erau culori, asa cum nu era nici sex.
Promisiune
ianuarie 9th, 2012 § 2 comentarii
Vacanta a luat sfarsit. De azi ma trezesc iarasi la 6.00 si nu la 7.30. Aceasta mica schimbare este radicala in viata mea. Chiar daca in clipa trezirii ii urasc pe toti, ma concediez, ma inchid in casa pentru tot restul vietii, odata iesita in prospetimea de afara, cu Ilinca de-o mana si cu geanta grea in alta, ma bucur. Prosteste, oarecum. Fara niciun motiv aparent, vizibil, palpabil.
Dar, cat e de frumoasa promisiunea unei vieti noi! In acea zi totul poate fi diferit. In acea zi se pot intampla 10 lucruri extraordinare. In acea zi imi poate veni acea solutie geniala pe care o astept in fiecare clipa sau curajul de a face pasul cela pe care il aman de cativa ani. In acea zi se poate naste o noua viata.
foto: aici
Like this:
Despre Revelion si atitudine
ianuarie 8th, 2012 § 4 comentarii
In una din zilele de dupa Revelion ma flam cu un om apropiat intr-un centru comercial. Si asa cum des se intampla in satul Chisinau, dintr-un magazin iese o cunostinta comuna. Prima intrebare a fost, evident, legata de cum am petrecut sarbatorile, ce-am facut de Revelion si cum a fost vacanta, care, de fapt, a fost doar vacanta copiilor nostri.
Persoana care ma insotea, o femeie putin mai in varsta decat mine, care a reusit sa fie pioniera si aproape intrata in Komsomol, daca prabusirea URSS nu i-ar fi spulberat visul, cu o viata de familie pasnica, confortabila si doi copii eminenti, a trantit-o dintr-o suflare:
- Eiiii, am avut un Revelion asa si asa…nimic deosebit…am stat acasa.
Am ramas putin contrariata. Stiam ca avusese un Revelion frumos, alaturi de familie, departe de agitatia restaurantelor sau a petrecerilor la cineva dintre prieteni. A avut un Revelion asa cum nu-l avusese de ani buni. Acasa, in liniste, langa sot si copii, fericiti ca nu trebuie sa-si imparta parintii cu nimeni.
De unde atata negatie?
Eu, la randul meu am spus adevarul. Am stat si anul asta acasa, a doua oara in ultimii zece ani si nu mi-a parut rau pentru alegerea facuta. Am fost o mana de oameni apropiati, pe care nu m-as plictisi sa-i vad anul imprejur. Ilinca a fost cea mai rasfatata, si-a pus rochia de bal, a dansat, a cantat colinde, a castigat 6 lei si s-a culcat dupa ce i-a petrecut pe toti acasa.
Revelionul povestit de mine parea prea frumos. Asa simplu cum fusese.
Cunostinta plecase. Am ramas doar noi doua. Ne-am indreptat spre iesire, vorbind de una si de alta. N-am putu rezista si am intrebat-o, dintr-o rasuflare, asa cum raspunsese ea adineaori:
- De ce ai mintit? De ce ai a spus ca ai avut un Revelion nasol? Ambele stim ca ai avut parte de Sarbatori frumoase. De acord, in familie, dar frumoase!
***
Nu am primit niciun raspuns. Nici nu m-am mirat. Ea a ramas tacuta. Sint sigura ca depana in cap toate momentele din viata in care a negat, s-a vaicarit, a fost pesimista, a dat dreptate altora, facandu-i, astfel, sa se simta mai bine si…sa-i plinga de mila.
Eu stiam raspunsul. E o explicatie care mi-o da si mama, de cate ori o prind cu vaicareala. E o atitudine la nivel de popor, pe care n-am mai intalnit-o in alta parte (nu prea am calatorit in fosta URSS si nu stiu cum e la fostii nostri frati).
Raspunsul e simplu: sa nu creada cineva ca imi merge bine si sa nu aiba motiv sa ma invidieze.
